De fiecare data acelasi sentiment de inutilitate dupa ce iti pun intrebarea... si sufletul la gura, caci o emotie indescriptibila ma bantuie si ma lasa fara aer pana primesc raspunsul.
De ce? Habar nu am... poate pentru ca exista un sentiment de deja vu si stiu de fiecare data ca va veni momentul cand raspunsul va fi un altul si nimic din ce se intampla nu poate schimba ceea ce trebuie sa fie.
" De ce esti sup?"
" Nu sunt"
" Ma minti"
Sunt tentata sa spun da, dar degetele o iau inaintea mintii si tasteaza simplu
" Ce motiv as avea sa fiu supi"
E un dialog care se repeta si de fiecare data acelasi "de ce?" ma bantuie... de ce nu eu.
Usor si simplu de acceptat. Am uitat sa ma las cuprinsa de visare si focul de artificii ireal pe care il poarta dupa ea. Nu mai sunt atat de imprudenta incat sa consum mai mult decat poate fi. Imi ajunge atat cat este caci e tot... poate invariabil, dar real.
de ce nu tu? deoarece ;)
RăspundețiȘtergerece simplu recunosti ca ma minti, ce simplu ma minti, ce usor!
ai uitat visarea...poate ca nu trebuia sa o faci, caci numai momente de visare pot sa-ti ofer
visarea exista dar in doze recomandabile caci realitatea ar lovi mult prea tare la un moment dat ;)
RăspundețiȘtergere