Fraierica

Hmmm... ma simt intrigata, melancolica si poate usor enervata. Bine ca nu sunt suparata, zic eu. Asta ar fi singurul lucru care m-ar deranja in momentul asta. In rest... sunt obisnuita. Fiecare arsura se vindeca in timp. Mai tamponezi cu ceai, pui alifie, ustura si apoi trece. Uneori dureaza mult dar ce conteaza este ca trece si nu e musai sa faci transplant de piele. Si nici nu o sa ma mai chinui cu intrebari de genul "De ce?", "Cum s-a putut intamplat sa...?". Le las in urma, nu vreau sa le rostesc, nu vreau sa le aud. Si nici nu ma voi mai gandi la cum ar fi fost daca... pentru ca este chinuitor acest daca.
Si am sa iau partea buna de data asta... naivitatea ma ajuta sa vad partea frumoasa a oamenilor, a lucrurilor care mi se intampla, chiar daca adeseori ma ard. Arsurile se vindeca... in timp, dar se vindeca. Si cu siguranta va veni o vreme cand voi zambi citind postul asta si probabil o voi face cand ma voi fi ars din nou si o noua cicatrice imi va impodobi sufletul.

Si a venit si toamna

Trebuia sa se intample odata si odata numai ca mi-as fi dorit ca odata asta sa fi fost mai tarziu dar a venit prea devreme si mi se pare ca vara care a trecut nu am trait-o din plin si as vrea sa mai fi stat si eu sa ma fi bucurat de ea dar nu plang dupa caldurile sufocante ci dupa ea, vara ... nu ma bagati in seama, sunt suparata pe doamna toamna pentru ca a venit si m-a rasvasit de parca nu eram eu de ajuns de ravasita si mi-a mai facut si un cadou de bun venit si nu imi place deloc starea de smarcaiala si nici pachetele de batiste care se termina parca prea repede si nu are cine sa se duca sa imi mai ia si urasc aspirina si ceaiul de tei dar ma indulcesc cu gandul la miere si parca revin la sentimente mai bune si da... iubesc toamna. Dar o iubesc pentru culorile ei si pentru aroma care ma imbie la fiecare colt de strada si nu imi plac ploile ei pentru ca sunt mai reci si mai repezi dar imi place mereu sa calc numai prin baltoace si sa ma cert cu apa de ploaie si as mai face o cerere sa nu se termine niciodata toamna pentru ca imi e teama de iarna ce va veni si refuz sa ma dau cu sania la fel cum refuz sa mai ninga... vreau toamna asta sa dureze cat jumatate de an si apoi sa ma trezesc in plina vara si sa o iau de la capat, sa ma sufoc si sa plang dupa toamna si in toamna sa plang dupa vara si ... nu stiu de ce imi doresc atat de mult sa plang?!
De fapt de ce ma plang? A venit toamna, eu sunt fericita si smarcaita dar fericita si cred ca pana la urma o sa plang de bucurie.

Chestie de moment

Azi sunt intr-o stare mai ... filozofica. Nu ca nu as fi mai mereu, pentru ca am marele defect de a desface orice fir in patru, dar azi mai mult ca oricand am stat si am ascultat pe toata lumea care s-a foit in preajma mea, am incercat sa ii inteleg pe majoritatea si am ajuns la concluzia ca unii oameni nu se opresc din caderea lor libera pentru ca pur si simplu nu realizeaza ce li se intampla.
Discutii banale... unii oameni gatesc, altii uda gradina, altii se plimba prin parc cand ploua, unii fac jogging in fiecare dimineata iar eu... eu imi traiesc visul. Altii nu au vise, unii le au dar nu le urmeaza. Eu nu stiu daca e chiar un vis dar este cu siguranta un drum pe care l-am ales si pe care sunt hotarata sa il parcurg pana la final. Unii oameni nu au visat niciodata, altii sunt prea lasi ca sa isi dea voie sa viseze, unii merg contra curentului mereu, eu ... eu mereu am ales imposibilul pentru ca nu obosesc niciodata sa alerg inspre implinirea lui.
Habar nu am daca intelege cineva ceva din ceea ce am scris, am senzatia ca nici eu nu inteleg dar, spre deosebire de altii, eu stiu ce vreau.
Unii oameni nu stiu ce vor, altii stiu ce vor dar nu fac nimic in sensul asta, unii aleg sa nu mai vrea nimic iar altii isi doresc totul si obtin nimic, dar eu... eu nu ma sperii daca nu obtin nimic pentru ca ceea ce imi doresc este sa ofer neconditionat.
Oamenii sunt asemeni vremii... acum e soare, in secunda urmatoare iese soarele, apoi caldura devine insuportabila iar pe seara se raceste brusc si la meteo se anunta noi inundatii. Asa si eu... acum plang, imediat incep sa rad, apoi ma cuprinde melancolia iar spre seara ... visez sau aberez.

De sambata seara

Recunosc ca am devenit mai mult decat geloasa si nici macar nu imi place dar nu ma pot controla. Daca vreau sa o fac intervine brusc orgoliul desi nici nu se poate pune problema ca ar avea loc orgoliile intre noi dar ... nu stiu ce m-a apucat de am lasat sa se dezvolte aceasta latura a mea care, apropo, nici macar nu imi place sa o stiu activa. Dar nu despre asta imi doream sa scriu ci despre cu totul altceva.
De exemplu... de maine nu va mai fi atat de cald. Crede-ma, au anuntat astia cu surle si trambite la tv. Dar cine sa-i mai creada ca eu nu mai am nici o pornire in sensul asta.
Si totusi... de ce naiba las sa ma influenteze orice nebuna aparuta din senin dornica sa te ameteasca? Habar nu am dar stiu ca ma enerveaza mai mult decat mult ca nu le pot raspunde hlizindu-ma la fiecare incercare a lor de a se dovedi cu mult mai bune decat sunt.
Ma simt murdara desi nu am gresit cu nimic dar te rog sa apari si sa ma bagi cu capul la fund in cada adanca si freaca-ma cu peria de sarma in crestetul capului sa dispara orice urma de nebunie gelozita care imi pateaza parul si uita sa ma clatesti cu balsam ca oricum e in zadar... la prima venita voi avea aceleasi reactii. Ar fi culmea sa apari mai ales ca nu sunt murdara dar mi-e al naibii de somn desi am dormit toata ziua dar nu imi e de ajuns ca iar am facut noapte alba si vreau numai sa vii, sa ma lasi sa ma cuibaresc in tine, la locul meu, si sa dorm.  

Intrebari

Hey, you! Ti-ai uitat sarutul pe perna mea. Si acum eu ce fac cu el? Crede-ma ca nu vreau sa il risipesc caci nu esti prea darnic cu saruturile in perioada asta si mi-e teama ca daca intorc perna invers la noapte o sa iti strecori mana sub ea, nu ca ar fi prima oara cand o faci, si o sa-l subtilizezi usor. So... ce sa fac cu el? L-as pune in loc de zahar dimineata la cafea sau poate l-as ascunde langa colectia de ascutitori dar sunt convinsa ca iti vei gasi de treaba pe langa ele si il vei gasi. Pfff... deci ce sa fac cu el? Mi l-as pune pe buze dar imi e frica ca il va sterge gandul la buzele tale apasate pe ale mele.
Ma gandesc eu ce sa fac cu el. Mai am timp pana ajungi acasa.
Intre timp m-am hotarat sa intru pe net. Dupa ce ca eram doar trei available mie mi se pare ca eram cea mai invisible so... ma duc in pat.
Si iar gasesc sarutul tau pe perna mea. Si iar ma intreb ce sa fac cu el si tot nu gasesc o ascunzatoare buna. Mai bine citesc putin.... pacat ca nu mai e nici o carte disponibila in casa asta, ai avut tu grija sa le citesc pe toate. Pai bine, mai draga, e frumos ce faci tu cu mine? Ma stresezi cu intrebari legate de saruturi pe care le lasi pe perna mea, nu imi cumperi carti si apoi vrei sa te astept cuminte. Si eu acum ce fac?
Aaaa... cred ca imi fac cont pe facebook. Curiozitatea ma omoara. Ce se intampla acolo? Mai bine nu. Nu cred ca o sa am timp.
Pfff... ce plictiseala! Vezi? Daca nu esti sa ma impingi sa fac ceva ma plictisesc. So... vino si tu mai devreme in seara asta ca mi-a venit asa o mica idee si am chef de actiune.
Apropo... schimb fata de perna si o ascund in sertarul meu secret. Acolo sigur nu il gasesti.
Pana vii ma duc sa dorm. Afara e cald. Mai vii odata?

Bilant la jumatate de drum...

Avand in vedere si luand in consideratiune ca... anul asta implinesc 40. Am momente cand ma cuprinde tristetea dar imi revin repede. Mereu am fost o tipa care nu prea si-a facut probleme majore din cauze de schimbare de prefix sau mai stiu eu ce nebunii cum ar fi ridurile care au inceput sa se vada si "vai, fata ...sunt distrusa!" Nu... eu sunt chiar incantata de varsta mea si asta pentru ca ultimii treisprezece ani din viata mea au fost plini si nu prea am avut timp sa imi studiez ridurile ci doar sa imi acopar in viteza firele de par alb, care ce e drept e drept... sunt cam multicele. Ferice de mine ca le acopar, ferice de ochii privitorilor ca nu le observa.
Cum spuneam... drama la maxim, reflectoare, scene aprinse, lumina pe mine si multa activitate... pardon, iubire am vrut sa spun. Deci o viata plina, traita la maxim, cu o mica pauza de un an si jumatate, in care am stat si mi-am plans de mila si m-am invinuit din zeci de motive numai de mine stiute si inventate fara pic de discernamant, dar asta este... nimeni nu e perfect, cu atat mai putin eu care sunt o nebuna. O nebuna obosita si cateodata si obositoare. Bine ca nebunia mea se complace perfect in jocul la scena deschisa al oboselii ... tot a mea si ea, saraca oboseala caci cateodata am senzatia ca parca ma impinge cineva de la spate sa fiu obosita (chiar si cand stau, eu obosesc). Sau poate m-am nascut prea activa avand in vedere ca am chinuit-o pe mama undeva la sapte dimineata in loc sa o las sa se odihneasca linistita.
Dar nu inteleg ce m-a apucat sa vorbesc despre oboseala mea cand de fapt altul era scopul postului meu. Dar ca sa concluzionez... fara oboseala asta care ma caracterizeaza nu as fi reusit sa ma odihnesc in toti anii astia la fel cum fara nebunia care ma caracterizeaza nu as fi reusit sa dau inainte si sa am o viata plina.
Si pentru ca ma apropii de serbarea celor 40 recunosc cinstit ca eu am trait intens si oricat de trista am fost, vreodata, in clipa urmatoare sufletul mi-a fost binecuvantat cu multa fericire caci viata mea, cu bune si mai putin bune, este o viata dupa care altii tanjesc. In schimb nu ma consider responsabila de toate actiunile mele pentru ca toate se datoreaza impulsului de moment. Dar, probabil, sunt nascuta sub o stea norocoasa daca ma pot ridica dupa fiecare cadere si imi gasesc forte sa merg inainte. In schimb ma fac responsabila de faptul ca oricate as avea de facut, munca casa, copil si iubit, intotdeauna imi gasesc doua secunde sa ma uit in oglinda si sa imi soptesc "Curaj!"
Cateodata imi spun ca sunt nebuna de-a binelea. De fapt eu chiar cred asta despre mine pentru ca ma distrez copios cu glumele care imi hoinaresc mereu prin cap si ma intristez brusc dupa fiecare deceptie pe care o transform iute intr-o adevarata telenovela fara happy end (ceea ce numai la mine este posibil, desigur). Dar una peste alta... mereu am tins spre perfectiune, noroc ca ma pazeste ratiunea si imi explica ca e un lucru imposibil. Dar pana la urma cine nu ar vrea sa fie perfect? Numai ca, ma intreb eu asa cu mintea asta a mea, cum ar fi sa ai o viata perfecta, sa fii o fiinta perfecta, sa nu mai ai pentru ce sa lupti si sa nu mai ai nimic de schimbat la tine? Cred ca m-as plictisi ingrozitor. Mie imi trebuie actiune... nesomn, ganduri, luna plina, soare dimineata la 4 si marea langa geam. Asta numesc eu existenta perfecta. Concluzionand... cred ca sunt un om normal cu o viata putin anormala datorata gandurilor mele anormale.
Poate m-am tacanit (vorba mamei) dar prefer sa fiu o persoana tacanita decat una plictisita. Prefer sa traiesc intens, sa ma trezesc la sase in fiecare dimineata si sa ma culc undeva pe la ora doua in fiecare noapte, sa simt muzica, sa imi clatesc ochii cu o pictura frumoasa si sa traiesc fiecare vers pe care il citesc, sa ma cert cu fiecare muncitor care face ce vrea in loc sa faca ce vreau, sa zambesc complice piticiului, chiar si cand nu ma vede, sa tip la copil cand vine cu doua minute intarziere sau sa ii ascult cum rad de nebuniile pe care mintea mea le inventeaza. Nu am pretentii de la nimeni, nu am asteptat niciodata sa primesc nimic in schimbul a ceea ce am oferit, am pretentii doar la mine si oricat de tacanita as fi stiu ca ma bazez mereu doar pe mine. Iar asta e un lucru bun, cred eu. Si mai stiu ca gresesc de multe ori, ca ma comport ciudat si poate ii ranesc pe cei care ma iubesc si ii plictisesc dar sunt actiunile mele si mi le asum si nu le-am pus niciodata pe seama tacanelii mele ceea ce denota ca desi am ajuns la 40, deci am imbatranit, am ramas destul de realista.
Ca sa inchei... dragi oameni plictisiti dar perfecti, as minti sa spun ca mi-as dori sa traiesc asemeni voua, sa ma trezesc plictisita si sa ma duc la un job plictisitor, sa ma intorc acasa mai plictisita, din cauza unei munci plictisitoare, si sa traiesc intr-o casa in care plictiseala pluteste in aer. Prefer sa fiu eu... tacanita cu o viata innebunitoare.

Duminica

6.30... alarma de la ceas suna destul de tare. Ridic capul de pe perna, speriata, dar nu ma misc. O las sa sune de nebuna. E totusi duminica, ce mama ei de treaba?! Prea dimineata pentru mine si azi am chef sa dorm asa ca pun inapoi capul pe perna si ma cufund iar in lumea calda, primitoare, desi uneori tare rece, a viselor.
9.25... suna telefonul si iar ridic capul incet... e sora'mea.
"Ce faci?"
"Dorm!"
"Te-am trezit?"
"Exact!"
"Te sun mai tarziu?"
"Ar fi cazul"
10.43... ma trezesc brusc de parca as auzi iar vreo alarma sau vreun zgomot. Ma dau jos din pat si bajbai pana la baie. Dus... apa calduta... aroma de nuci verzi. Ies fresh din baie si cu chef de viata. Cafeaua rece, mai pun gheata, ma cocot in pat si iau cartea de pe noptiera. Azi o sa stau in pat si o sa citesc si apoi o sa ies la plimbare, poate o sa fac si o baie in Dunare. Deocamdata imi e cald si lene. Nu am rabdare sa inteleg nici cele doua randuri pe care abia le-am citit. E plictiseala mare, frate! Dar e duminica. E liber. Ce se intampla cu capul meu? Iar il chinuie o durere. Algocalmin si iar cafea rece si gheata s-a topit toata si lenea e prea mare ca sa ma mai duc la bucatarie. E duminica si e liber... m-as culca la loc.
11.44... piticiul a fost harnic azi, habar nu am de la cat e treaz dar cert e ca se cearta cu Robin Hood dar nu e cel pe care ar vrea sa il vada si nici macar un nume cunoscut pe generic. Si stau. E duminica, e liber si eu stau si ... nimic. Stau. Si de cand scriu eu la ora asta pe blog? De azi, fireste.
12.28... discutiile cu piticiul sunt very interesante ...el cu Robin Hood, eu cu mama. Cine sa ne inteleaga?

Si e 2.26...zic

Si nu stiu ce explicatie o sa-ti dau ca la ora asta eu am scapat de gadilatul la talpa si am iesit in balcon si am strigat cum imi propusesem sa strig de multa vreme si nici macar nu imi pasa ca s-au aprins vreo 15 lumini instantaneu in cartier si cu atat mai putin imi pasa ca m-am furisat imediat in casa, exact ca atunci cand eram copil... important e ca nu te-am trezit si nu ti-am deranjat visul. Dar am uitat sa iti spun de ce explozia asta de isterie la ora asta... sunt fericita si printre altele, daca te-ai trezi mi-ai vedea zambetul tamp pe care nu pot sa mi-l sterg de pe fata. Dar cum spuneam... sunt fericita azi si azi e vineri si e weekend si... te iubesc!

M-am razgandit

Nimic nefiresc la mine asta. Pot sa ma razgandesc de la un moment la altul. Totul depinde doar de El. Si uite ca acum voi merge linistita somn si voi cere scuze tuturor sfintilor ca azi am fost intoarsa pe dos, voi alunga tot galbenul de care m-am inconjurat ziua intreaga si ma voi cufunda in asternuturi albe si voi avea vise roz. Simpatica alegerea mea, nu-i asa?

Mmmmm...cafeaua

E minunat cum aroma ei ma trezeste in fiecare dimineata. E minunat cum descopar zorii fiecarei dimineti cu narile pline de aroma ei si e minunat cum aroma ei se amesteca cu aroma ta.