Am luat ultima margareta din anul asta si ii strivesc petalele. Mi-am amintit jocul acela cu ma iubeste- nu ma iubeste. Eu trag cu pofta cate o petala si imi repet intr-una vine - nu mai vine. Nu am rabdare sa ajung la ultima petala. Mi-e teama. Intunericul s-a strans in jurul meu si m-a speriat. Stii ca nu imi place sa lipseasca lumina. E atat de innecacios. Ma sugruma si ma lasa fara aer ca si cum nu ar fi de ajuns ca ma lipseste de lumina. Daca ai fi aici si ai simti cum iti compun prezenta din sentimentele mele, din visele mele. Le pun cap la cap si ma lupt cu intunericul. Si ma lupt cu lipsa ta si mai rup o petala. De ce ma lasi sa vorbesc cu amintirea vorbelor tale. Nu vreau sa las intunericul sa imi rapeasca esenta acelui maine pe care mi l-ai promis azi noapte. Nu pot sa iti explic cum ma simt in absenta ta. E ca si cum sufletul mi-a fost amputat din trup. E plecat...hoinareste in cautarea ta. Iar eu aici, trista, vreau si cersesc fara pic de rusine imbratisarea ta. Nu mai am curaj sa smulg petala dupa petala. O sa stau in intuneric si o sa-mi astept sufletul sa vina cu tine de mana. Asa-i ca nu astept in zadar?
Cu dor nesfarsit de tine,
eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu