Buna dimineata, soarele meu!
Azi e o zi mai racoroasa, prin urmare ma bantuie ceva ganduri in alb si negru si parca vad ca or sa se amestece si la urma vor fi gri. Si ca sa fie totul un amalgam am citit si cum e cu principiile si mentalitatile. Si am inceput sa ma intreb de ce ploua si azi in interiorul meu...si nu numai. Pentru ca am invatat sa ma sprijin in singuratatile mele, pentru ca am uitat de cand zambetul meu nu s-a mai bucurat. Cred ca au trecut ceva zile dar nu fac nimic. Continui sa imi adorm visele pe aceeasi jumatate de perna cu mine. Pai cine ma pune sa ocup numai o jumatate de pat. Sunt la fel de puternica in slabiciunile mele si nici nu am de gand sa ies la atac. E greu ma gandesc. E greu pentru ca am realizat...sufletul meu este un intreg univers dar eu l-am transformat intr-un pustiu. Sa-mi dea culorile inapoi. Nu mai vreau gri. Cine mi le-a luat? Habar nu am...soarta. Fireste acum trebuia sa gasesc un vinovat si arat cu degetul soarta. Cretina eu. Cum sa fie soarata vinovata ca unii au incercat sa imi escaladeze sufletul si s-au poticnit de prima pietricica pe care au intalnit-o. I-a speriat panta mai mult ca sigur. Nu stiu sa infrunte un unghi de nouazeci de grade dar vor sa cucereasca universul meu. Gata....afara cu invadatorii mici si neinsemnati. De azi totul e in rosu pastel. Si daca nu va convine imi fac castel de flori in privire. Uite asa ca sa va orbeasca culoarea. Am amestecat si putin galben, fireste. eu am parasit popasul plangerilor si am alungat oftatul. Mi-am luat inima in dinti si am schimbat o coala alba intr-o cola rosie. Rosie da ...ca focul din mine. Uite cum mana mea dreapta s-a apucat sa deseneze. Vezi? E conturul chipului tau ...nestiut si totusi dorit. Pfff...m-am ranit. Cred ca m-am intepat in privirea ta. Nu-i nimic....cu rosul asta sangeriu iti conturez buzele. Am terminat. Acum imi zambesti. Mi-e frica ca voi plati din nou pentru fiecare zambet pe care il primesc. Dar merg inainte. Nu mai vreau sa fiu doar un chip tanar cu ganduri incaruntite. Vreau sa fiu eu si uite mi-ai smuls un zambet de fericire. Mi-am recapatat lumina. Ma bucur ca ai schimbat becul de la capatul tunelului. Nu mai zaream lumina si ma speriasem. Si stii de ce am atata curaj? Pentru ca stiu ca nu esti un simplu calator asa cum au fost altii. Talpile tale nu se ranesc in cioburile din sufletul meu. Mai mult... le-ai ales cu atentie si le-ai lipit unul de altul si ai construit un nou castel. E mai trainic de data asta. Nu ai ales nisipul si nici nu il vor mai roade ploile. Si mai stiu ca m-ai prins de mana si mergi in acelasi pas cu mine, ai prins speranta mea din zbor si mi-ai asezat-o in minte. Acum sunt fericita. De azi nu mai ploua in inima mea.... iar tu esti soare si ma incalzesti...in rosu si galben e sufletul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu