Dragul meu,
Azi m-am hotarat sa incep cu declaratiile.Nu de dragoste. M-am hotarat sa declar pe propria raspundere ca sunt constienta de faptele mele, de visele mele, de zambetele mele...asta avand in vedere ca nu prea stiu cum sa asociez starea de constienta firii mele caracterizata de o inconstienta adolescentina, conform zodiacului arab de ale carui dezvaluiri tocmai m-ai anuntat. Trist dar poate adevarat ce scrie acolo. Desi pe alocuri exista multe chestii cu care nu sunt de acord. Sau poate in inconstienta mea nu prea le-am realizat. Dar cum spuneam, am avut brusc sentimentul de constientizare a propriei vieti. Am rezumat totul in fotografii. Le-am aranjat frumos intr-un album si acum stau si le admir. Multe dintre ele ma fac sa fiu mandra de mine, altele ma fac sa ma gandesc cat de inconstienta am putut fi cateodata. Putin perversa dorinta asta a mea de a-mi reviziona viata si momentele speciale. Poate e si vina celor petrecute intre timp altora. Si iar ajung sa constat cata dorinta de a gandi la supararile altora avem noi oamenii. Cum este sa traiesti intre doua existente paralele? Uite asta mi se intampla mie acum. Ma gandesc la trecut si ma uit la el din afara, ca si cum as fi straina de el. Si ce usor imi vine sa ma judec sau sa ma aplaud. Si asa mi-ar veni sa blagoslovesc personajul principal pentru anumite decizii imature luate la diferite momente. Noroc ca imi amintesc ca eu sunt personajul principal si ma abtin de la comentarii care oricum nu ar influenta cu nimic, caci faptele sunt trecute, fotografiile sunt vechi...atat de vechi incat unele sunt intr-un alb si negru decolorat de vreme si cu marginile roase de timp. Cu cata inconstienta m-am aruncat in gol de la mii de kilometri altitudine. Am avut noroc ca am aterizat pe moale si ranile nu au fost adanci si nici nu am ramas fara vise si speranta. Dar cu stupoare constat ca mai mereu, dupa fiecare salt in gol nu am stiut ce sa imi doresc ceva si poate mi-a fost teama sa imi mai doresc ceva. Dar de fiecare data am fost fericita cu tot ce am primit chiar daca totul avea un final neasteptat. Nu spun nedorit pentru ca niciodata nu stiam ce imi doream. Nici acum nu stiu ce imi doresc. Sau poate nu sunt constienta de ceea ce imi doresc caci nu as vrea sa imi mai vad visele ucise. Lasitate? Posibil sa fie si asta. Dar cum sa mai tremur de placere in fata sperantei cand constientizez ca visele mi-au tipat de fiecare data in fata cat de efemere sunt. Da.... sa visez, dar de ce? De ce sa nu lupt sa materializez ceva ce cred eu ca merit in loc sa las sa ajunga reusita un vis pierdut in iluzie? E simplu. Zambesc. Ma chinuie din nou de ce-urile existentei mele. De ce zambesc in loc sa plang? Asta e un exemplu. De ce traiesc? Asta e un alt exemplu. Ma lupt zilnic cu ele. Am o singura concluzie... nu vreau sa ajung la pragul final si sa ma intreb de ce mi-am pierdut viata visand in loc sa o traiesc cu bune si rele. Mai ales ca viata mea este expusa publicului larg. Toti vad, toti imi invadeaza intimitatea, toti stiu cum fac si de ce fac, toti ma critica sau ma iubesc. Apropo...ma mai iubesti? Acum ca sunt constienta de existenta mea si constienta de iubirea mea pentru tine?
Vino mai repede acasa. Am inchis albumul si l-am ascuns iar in raftul din biblioteca unde tu nu ajungi. Sau ajungi? Uite cum rasare un nou de ce in mintea mea. Am obosit. Nu mai am chef de raspunsuri in noaptea asta. Nu mai am chef nici de intrebari. Vreau doar sa visez... cu tine, vreau si stiu ce vreau...pe tine, cu mine. Hai pitic... grabeste-te caci iar ma apuca un nou dor de tine si nu mai vreau sa ii fac loc in sufletul meu.
A ta... sabiuta indragostita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu