Sufletul meu striga "te iubesc!". Da, ati auzit bine ...te iubesc. Priviti-mi trupul. Si el striga acelasi lucru, in fiecare moment, din zori de zi si pana tarziu in noapte. Nu ma intrebati daca imi mai pasa de trecut. Imi pasa, este al meu, il pastrez in colturi ascunse ale sufletului meu si atat... Amintirile? Le pastrez in mine si le duc dupa mine asa cum am facut mereu, dar nu le mai apartin intru totul asa cum era odata. De ce? Simplu... pentru ca inima mea bate din nou, dar nu pentru o amintire ci pentru un nou vis, pentru o noua speranta....Si da, mi-am facut atat de lucru incapatanandu-ma sa nu ma rup dar ce folos? Nimic nu mai e la fel, totul e diferit, totul e altceva.... eu sunt alta, sentimentele mele sunt altele, mintea mea gandeste altfel si la altceva, la altcineva. As vrea sa ma auda strigand "te iubesc".... Cine? Ei, cei care ma intorc mereu in trecut si care ma judeca in functie de trecut, cei care nu ma vad pe mine cea noua, asa cum sunt, cu zambetul pe buze la fiecare nou rasarit, cu inima in palme in fata noului... As vrea sa le strig si sa ii fac sa inteleaga. Da, gandul meu il cheama pe El....nu stiti cine e El? E visul meu, minunea mea, miracolul meu... El, cel care m-a privit luptandu-ma, cu dintii tinand de trecut, el cel care mi-a mangaiat ochii in lacrimi fierbinti, el cel care mi-a redat speranta, el cel care m-a rupt de trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu