Invesmantata ca o vestala
Invaluita in speranta
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Astept ca o statuie
Sa-ti vad pasul incoltit langa trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc naluca sub aceeasi copaci
Aerul se tulbura, clipa lovita
Aduce zvon de imbratisare. As zbura...
-striga-ma! Ti-am spus; si a rasarit
curcubeul langa suflarea amiezii
Tacerea devenise o dunga subtire
printre armonii jefuite de cantec
Cand esti departe
Rosteste-ma incet, tandru
cu numele meu intreg de zidire
Cheama-ma sa te aud!
si ai sa vezi cum o petala
Iti va mangaia umarul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Cand amurgul ti-alearga ratacirile
Ducandu-te langa privighetori
Departe, in jurul pamantului, intre nelinisti
Rosteste-ma cu inima uneori! (Elena Armenescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu