Tata

mi-am pierdut somnul...mi-am amintit ca a existat o zi cand tata m-a intrebat pe cine iubesc mai mult si cu inocenta unui copil nevinovat ce eram am facut insiruirea: pe bunica, apoi pe donna, catelusa mea, pe mami si pe el...tin minte ca aveam zece ani, cum as putea sa uit vreodata, si m-a mangaiat usor pe frunte, m-a sarutat si nu mi-a mai adresat nici un cuvant toata ziua...la vremea aceea nu aveam cum sa raspund altfel, eram odorul bunicii, cocolosit si alintat, nu eram despartite decat cand eram la scoala...dormeam impreuna, ne jucam impreuna, imi spunea povestile din vremea razboiului, povestile ei, secrete despre care nu vorbea nimanui, ascunse adanc in sufletul ei...apoi a venit ziua cand a plecat la spital...stateam cu donna la poarta si am stiut ca nu se va mai intoarce...lacrimile imi brazdau obrajii si ea ii spunea tatei sa nu cumva sa ma duca la spital...bunicutza mea...uneori seara cand se punea la spatele meu ma ruga sa ii spun ce invatasem peste zi la scoala...nu stia sa scrie dar stia sa citeasca....si mai facea o placinta cu branza dulce cum nimeni nu a mai facut de atunci incoace...o femeie plina de viata, o femeie cu spirit de initiativa, o femeie care trecuse prin viata singura cu trei copii pe care i-a iubit mai mult decat si-a iubit viata, o femeie care avea multe de spus in toata simplitatea ei....am stiut ca nu o voi mai vedea...ma pregatisera, imi explicasera dar tot nu ii credeam....pentru ca mi se parea nedrept...pentru donna mai ales, la vremea respectiva ...nu manca decat din mana ei...si am plans pana nu am mai avut lacrimi in ziua in care a plecat la spital... stiam ca are ceva, pentru ca tot umbla prin doctori, dar nu intelegeam de ce simteam ca nu o voi mai vedea...apoi au adus-o acasa...rece, frumoasa, senina...m-am asezat langa ea si i-am soptit la ureche ce invatasem la scoala in ziua aceea...asteptam sa imi spuna ceva...dar nu mi-a mai vorbit...am intrebat pe tata de ce e suparata...m-a mangaiat pe frunte, m-a sarutat si nu mi-a mai vorbit trei zile...l-am privit cum a plans trei zile neincetat, cum a mangaiat-o si i-a vorbit...eu nu am mai putut sa plang si mi se parea nedrept pentru ca in adancul meu simteam ca vreau sa o fac...dar ce folos, oricum lacrimile mele nu i-ar fi redat surasul...au trecut anii...acum a venit randul meu sa plang...mi-as fi dorit sa vina tata, sa ma mangaie, sa ma sarute pe frunte si sa nu imi mai vorbeasca o saptamana...si am plans, si mai plang...dar ce folos, lacrimile mele nu ii vor mai aduce nicioadata zambetul...dar sper sa zambeasca...eu o fac caci ma simt tare bine ca i-am vorbit in noaptea asta...