Mica fantoma

O vezi mereu, ii simti prezenta desi nu se arata decat rareori, exact atunci cand te astepti mai putin. Banal calator printre cuvinte, naluca a noptilor tarzii in castele, inchipuite, parasite de printi si vesnica cautatoare de …nimic, zice ea cu fiece fraza ce ii scapa printre degete. Se vrea privita si inteleasa, desi se pierde singura intre povesti ce ii rasar in minte pentru ca apoi sa le rosteasca cu atata siguranta, crezand poate in ele si dorindu-le adevarate. Trista jucatoare a unui rol autoimpus si ireal. Apriga, si totusi atat de banala copie a ceva ce exista dar nu poate atinge. Viseaza caci nimeni nu i-a interzis visarea.Uita ca realitatea e doar una singura si nu e in puterea ei sa o schimbe. Se incrunta si doreste mai mult si mai mult, se impiedica si judeca aspru piatra ce ii sta in cale. Tipa in patru zari ca e o luptatoare dar piatra nu o ia din drum ci da mereu in ea, lovind-o cu atat putere, atribuindu-i vina ce nu o are. Minte privindu-te in ochi. Si isi uita rost ce il are in asta lume, dorind a demonstra sau poate a-si demonstra. A uitat ce e si de unde vine, a uitat ca nimic nu e vesnic daca e minciuna. Se complace in jocu-i trist si atat de apasator negandind nici o secunda ca va veni clipa cand socoteala va da faptelor sale. Si bantuie… si bantuie negasindu-si stare si liniste caci drumul spre lumina il ocoleste. Ar fi atat de simplu sa deschida usa spre adevar si totusi…prefera sa ramana in spatele ei, vrajnica fantoma intr-un castel imaginar, bantuind in cautarea … nestiind ce cauta, de fapt.