Hmmm... ma simt intrigata, melancolica si poate usor enervata. Bine ca nu sunt suparata, zic eu. Asta ar fi singurul lucru care m-ar deranja in momentul asta. In rest... sunt obisnuita. Fiecare arsura se vindeca in timp. Mai tamponezi cu ceai, pui alifie, ustura si apoi trece. Uneori dureaza mult dar ce conteaza este ca trece si nu e musai sa faci transplant de piele. Si nici nu o sa ma mai chinui cu intrebari de genul "De ce?", "Cum s-a putut intamplat sa...?". Le las in urma, nu vreau sa le rostesc, nu vreau sa le aud. Si nici nu ma voi mai gandi la cum ar fi fost daca... pentru ca este chinuitor acest daca.
Si am sa iau partea buna de data asta... naivitatea ma ajuta sa vad partea frumoasa a oamenilor, a lucrurilor care mi se intampla, chiar daca adeseori ma ard. Arsurile se vindeca... in timp, dar se vindeca. Si cu siguranta va veni o vreme cand voi zambi citind postul asta si probabil o voi face cand ma voi fi ars din nou si o noua cicatrice imi va impodobi sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu