Draga tu,
Pe unde ratacesti de nu te mai gasesc in mine? M-ai uitat pe peron, in gara asta parasita, ti-ai luat chitara si ai plecat numai tu stii unde. Nu e prea interesant, ca sa nu spun ca nu-i elegant deloc, felul in care ai ales sa joci. Si sa nu imi spui ca ai ales postura de greiere in defavoarea celei de calator in propriul tren. Am dezbatut, noi doua, de multe ori istoria asta a calatoriilor impreuna si nu stiu de ce ai ales din nou sa dispari. Daca doar dispareai si apareai intr-o clipita, cat sa te duci si sa te racoresti cu apa rece de la cismeaua ce inca exista in gara asta, lucru care denota ca e una destul de veche, nu era nici o problema dar cand ai reusit sa iei chitara de langa bagaje ca eu habar nu am ce a fost in mintea mea de m-am lasat doborata de oboseala? Si cum spuneam... de ce m-ai lasat iar singura? Stii doar ca atunci cand nu suntem impreuna incep sa aberez, sa aiurez si nu imi revin nici dupa trei cantece vesele ale tale. Si ma rog frumos unde ai ales dumneata sa canti la ora asta tarzie? Si de ce tii soarele agatat dupa norul asta cenusiu? Si de ce o faci cand stii ca noaptea nu imi place si luna imi provoaca insomnii?
Deci aiurez si e numai vina ta. De fapt trebuie sa avem din nou discutia despre noi, care nu putem sa fim despartite pentru ca ne-a fost sortit sa ne fim alaturi tot drumul... si ti-am explicat destul de clar ca destinul nostru este definit de a fi si de a avea dar nicidecum de a fi pribege si nicidecum de a avea nimic. Si stiu ca esti suparata ca nu avem totul dar multumeste cui trebuie ca avem atat cat avem si putem fi totul chiar daca nu avem totul.
Prin urmare iti sugerez sa apari in urmatoarele zece secunde ca sa nu aberez mai rau si vezi ca imi e somn si daca adorm nu ma trezi dar grabeste-te ca o sa plece trenul si il pierzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu