Am pierdut si am crezut ca nu mai pot pierde niciodata nimic. Am pierdut prima oara si am deposit cu greu. Am trait senzatia de gol inaunrul meu si am crezut ca asa va ramane pe veci. Poate a si ramas dar parca nu o mai simt atat de acut. Cu siguranta a ramas caci gandul imi zboara ades spre ce a fost, doar ca am invatat ca nici lacrimi, nici zbateri in zadar din maini nu vor recupera ce s-a dus. Caci ce s-a dus, dus va ramane. Cat de usor castiga pamantul, cat de usor acopera ce nu vrem sa-i oferim. Apoi am pierdut a doua oara. In mod diferit. Am intins in zadar mainile a ruga spre cerul nepasator la durerea mea. Nimeni nu ma asculta, nimeni nu ma auzea. Si am tacut, am inchis in mine durerea si am pastrat amintirea a ceea ce ar fi putut sa fie.
Azi imi sarbatoresc copiii. Imi imbratisez puiul si il sarut pe crestet. Imi pierd mainile in inelele inegale ale parului blond si ii sarut crestetul. E lumea mea, e universul meu, e viata mea. Si imi ridic mainile spre cer si imi imbratisez cu drag pe cei ce i-am pierdut. E ziua lor, si nu i-am uitat. Imi imaginez fetele zglobii si surazatoare. Le ating cu drag manutele in visele mele si le spun cat de mult ii iubesc. Dar multumesc vietii pentru ceea ce am, pentru ca am.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu