M-am razgandit

Nimic nefiresc la mine asta. Pot sa ma razgandesc de la un moment la altul. Totul depinde doar de El. Si uite ca acum voi merge linistita somn si voi cere scuze tuturor sfintilor ca azi am fost intoarsa pe dos, voi alunga tot galbenul de care m-am inconjurat ziua intreaga si ma voi cufunda in asternuturi albe si voi avea vise roz. Simpatica alegerea mea, nu-i asa?

Ganduri de moment

Habar nu am ce mi se intampla.Nu mai am chef de nimic. Imi doream o vacanta, sa uit, sa plec, sa las in urma.Nu a fost sa fie. Poate cu un scop. Habar nu am care ar fi ala dar am ajuns sa cred tot mai mult ca totul se intampla cu un motiv. Ma culc cu amintirile in gand si repede suna si ceasul si ma trezesc tot cu ele. Nici sa mananc nu imi mai doresc dar o fac ca sa nu se intample si altele. Nu caut vinovati. Cred de fapt ca eu sunt singura vinovata. Probabil cer prea mult si nu stiu sa ma multumesc cu nimic. La naiba cu toate. Am un chef nebun sa ies pe strada si sa plang dar mi-e sila de privirile pline de compasiune ale celor care m-ar vedea. Oricum e prea tarziu. Poate e prea tarziu si pentru mine si nu mi-am dat seama pana acum. Habar nu am ce se intampla si ce mi se mai intampla. Totul e un alandala fara cap si fara coada. Si uite asa mai trece o seara si uite asa a mai trecut o zi. Si s-a mai distrus o speranta, s-a mai rupt un vis. La naiba cu toate.

Cuiva

Exista o singura persoana pe lumea aceasta pentru care as lasa totul la intamplare, pentru care nu m-as da inapoi de la nimic.... bun sau mai putin bun. Exista doar o singura persoana care imi alearga mereu prin ganduri si mi le zapaceste, mi le amesteca si mi le aranjeaza in ordinea de el dorita. Exista o singura persoana cu care as lua-o vesnic de la capat fara sa ma gandesc. Exista o singura persoana in viata mea care a stiut sa ma asculte atunci cand am simtit nevoia sa vorbesc despre ce era adanc ascuns in cotloanele sufletului meu. Exista o singura persoana care a avut rabdarea sa ma lase sa ma descopar singura. Exista o singura persoana care a fost mereu langa mine chiar daca ii ofeream doar jumatati de cuvinte sau taceri. Exista o singura persoana care m-a invatat ca viata, dincolo de mizeriile si rautatile zilnice, are si parti frumoase, ce merita traite si cunoscute.

Si cine va castiga?

Il intalnesti intamplator. Poate nici nu ii dai prea multa atentie dar te incita ceva la el…nu stii exact ce anume si totusi lasi sa treaca pe langa tine fara sa bagi in seama. El trece la atac, folosind vechea tactica a vanatorii. E un joc, el intra in vorba cu tine si tu ii raspunzi. Pare atat de sigur pe sine si pe cuvintele pe care ti le spune...e doar aparenta. Te urmareste, iti urmareste reactiile, e foarte atent sa nu faca vreo greseala. Afiseaza un aer de multumire de sine, caci a reusit sa te surprinda si iti asteapta replica, cuminte, vrand sa para mai matur decat este. Fiecare cuvant, fiecare gest al lui nu face decat sa iti induca ideea ca ar fi absorbit de persoana ta...aiureli...doar vorbe in vant. Vai, dar devine mai incapatanat daca alegi sa ii refuzi politicos apropierea. Si se vrea a parea puternic, caci prima lui batalie e o infrangere. Nu el a pierdut ci tu, caci oricat de greu ti-ar fi sa recunosti, te incita, te face sa respiri mai greu ori de cate ori il revezi. Te face sa te intrebi oare daca nu cumva el chiar crede ceea ce iti spune. Si faci primul pas gresit caci ii accepti apropierea si accepti ca te intimideaza. Si aceasta batalie o castiga... zambeste triumfator caci vede dincolo de acceptarea ta, vede timiditatea copilului din tine, stie ca acum el a preluat conducerea. Ce urmeaza? Urmeaza sa te gaseasca pe tine, cea de zi cu zi, dezarmata complet in fata lui si plina de sinceritate. Te desluseste pe tine, cea reala, printre cuvintele pe care le rostesti si chiar prin tacerea ce o lasi sa se astearna intre voi din cand in cand. Te stie si stie ca e in zadar incercarea ta de a te schimba, de a nu mai fi vulnerabila. Si a mai castigat o batalie. Apoi...surpriza! Devii brusc serioasa si ai replica pentru tot ceea ce iti spune. E constient si esti constienta ca ti-a intors lumea pe dos si te supara ca nu poti face la fel. si totusi macar te multumeste ca te priveste uimit caci nu iti intelege noua reactie, seriozitatea. Sigur ca el e convins ca totul e o gluma, caci el nu crede nimic din ceea ce iti spune. Si ai mai pierdut o batalie fara sa te gandesti prea bine. Si totul continua caci tu continui sa il uimesti. Vede cum copilul din tine a devenit femeie si te priveste contrariat. Te amuzi in mintea ta privindu-l atat de speriat. Joaca continua dar fara sa realizezi, el conduce caci e vina ta ca joci numai pe terenul lui. Te infiori de fiecare data cand il revezi si tremuri toata, orgoliul tau e ranit caci incerci sa gasesti ceva in spatele cuvintelor lui si... e doar un joc. Iti propui sa te trezesti la realitate si sa o infrunti dar totul e in zadar. El castiga batalie dupa batalie, iti stapaneste trupul, sufletul si mintea. E clar ca te atrage... vrei sa fugi si oriunde te-ai intoarce dai de el. Se apropie, iti mangaie sufletul cu aceleasi vorbe pe care vrei sa le crezi adevarate si cu acelasi zambet dezarmant si te intorci... vrei sa mai visezi. Nu vrei sa observe ca tremuri dar fara sa vrei i-o spui tu insuti. Nu vrei sa pari vulnerabila si totusi, fara sa vrei, i-o arati. Si ti-e teama... ti-e teama pentru ca stii ca va veni ziua cand conversatia va lua sfarsit . Revii la realitate desi picioarele ti-au fost mereu pe pamant... numai sufletul ti-a fugit aiurea. Si stii ca batalia finala va fi castigata tot de el, caci orgoliul ti-a fost ranit din momentul in care ai uitat sa tii garda sus... si ti-e teama... ti-e teama de linistea ce se va lasa, caci jocul lui va lua sfarsit.

I miss you

Suna fad in limba asta in care toate pot fi interpretate in fel si chip, desi suna parca mai frumos decat "Imi e dor de tine". Si pana la urma...da, imi e dor de tine, imi lipsesti si ma dor toate de cand lipsesti, sufletul, inima, ratiunea, logica. Ma separ, intr-o incercare disperata, de tine, de noi si totusi nimic nu ajuta caci...I miss you! Si totusi orice limba pare prea sintetica pentru a putea exprima ce inseamna dorul meu de tine, ce doare si cat doare. Si ce sa fac? Sa imi plang de mila? Sa fac vreo criza in vreme de criza? Am plans dar nu mi-am plans de mila ci mi-am simtit lacrimile alunecand usor pe obraz ...de dor. Si caldura lor mi-a amintit caldura sufletului tau. Si da am plans...am plans de fericire caci tu ai creat Paradisul in mine si cum as putea sa nu iti simt lipsa si sa nu cred pierduta atunci cand nu esti. Prin urmare... I miss you!

De azi voi rade de mine

M-am hotarat! In sfarsit …m-am hotarat! O sa incerc, desi imi este foarte greu si nicicand nu voi recunoaste, nici macar in sinea mea, ca alegerile mi-au fost gresite mai mereu si nici nu vreau sa ma sentimentalizez azi caci este una din zilele acelea potrivite statului in pat si mancatului de floricele si vizionarea unor filme lacrimogene caci afara tuna si fulgera si ploaia cade ca o navala peste mine si ma vreau puternica caci in sfarsit m-am hotarat sa ma dezbrac de dorinte ingenue si sa ma las imbatata doar de parfumul bujorilor din vaza. Yannis i-a privit intrebator dimineata, la fel si Alex caci nimeni nu intelege ce m-a apucat sa ma trezesc cu noaptea in cap desi azi noapte nu am putut adormi pana tarziu tot gandindu-ma si am facut drumuri in intuneric in lungul si de-a latul dormitorului pana am simtit ca nu mai am vlaga si m-am pus in pat, intre asternuturi obosite si ele de atata asteptare zadarnica. Nici nu prea pot sa imi stabilesc o ordine a prioritatilor caci vreau atat de multe, probabil voi citi pana la epuizare si nu voi mai astepta si nu ma voi mai gandi…gandurile imi fac rau si sunt doar dorinta mea, nu mi le impune nimeni, nu mi le aduce nimeni, vin singure, razlete si totusi dau navala mai multe deodata, ma naucesc si ma ametesc, ma deprima si ma racesc si ma revolta…vreau sa fiu eu, vreau sa nu mai am tendinta asta continua de a ma cenzura si de a ma impotmoli in propria-mi tristete. Privesc de ceva zile cu melancolie in trecut si doare caci lucrurile frumoase ar trebui sa persiste nu sa dispara dar cine a gresit, cine a ales in locul meu? Nimeni… eu am ales si eu am crezut ca voi reusi. Cum poti fi atat de ilogic incat sa te amagesti singur? Doar eu puteam fi capabila. Vreau sa uit, vreau sa nu ma mai gandesc, vreau sa imi infranez pornirile si sa fac doar ceea ce este in conformitate cu principiile pe care le-am incalcat cand am hotarat ca important este doar ce simte inima. Vreau sa imi accept greseala si sa schimb….sa ma schimb.

Matinala

In dimineata asta m-am trezit total bulversata de visul pe care il am in mod repetat si care ma face sa imi pierd identitatea cu atata repeziciune incat ma sperie ori de cate ori il am. Stand si gandindu-ma atent realizez ca e un vis pe care il am de cand sunt mica asa ca m-a vizitat de multe ori in cei treizeci si opt de ani ai mei. 
Visez ca ma pierd intr-un hau imens ce ma inghite ca o mare gaura neagra iar viteza cu care ma pierd este atat de ametitoare incat nu am timp sa imi sprijin mainile in dorinta de a ma prinde si de a opri caderea ce pare inerenta in momentele acelea. Si nu fac nimic altceva decat sa ma zbat si sa ma afund in intunecimea ce mi se arata in fata ochilor si care ma sperie atat de tare desi stiu ca nu o pot ocoli. Habar nu am ce inseamna, ce specifica, tot acest tunel intunecat, stiu doar sentimentul de frica pe care il simt tot mai acut pe masura ce timpul se scurge iar eu nu reusesc sa ating capatul. Se pierd minute in sir de goana in drumul din nimic spre nimic, minute care ma sperie, ma sufoca si pe care nu le mai pot recupera. Ma veti intreba cum de imi amintesc atat de bine visul. Ei bine pentru ca, fizic, corpul meu il traieste cu intensitate. Imi constientizez teama si o traiesc pana la capat, incerc sa ma misc si ceva nu ma lasa, incerc sa respir dar este inutil, incerc sa ma agat de ce am la indemana pentru a opri caderea si degetele imi raman amortite pe perna, incerc sa strig si glasul nu mi se aude. E un sentiment de inutilitate si deznadejde pe care nu il pot descrie pentru ca nu este nimic de descris. Pur si simplu imi simt trecerea spre infinit, iar in momentul in care totul se termina respir nesatula aerul ce imi lipsea atat de mult, imi umplu plamanii cu el si mi se pare ca intru intr-un alt vis, al renasterii. De cele mai multe ori ma trezesc buimaca si atat de obosita si neintelegand ce mi se intampla. Insa am grija, de fiecare data, sa imi studiez atent mainile. 
Si de fiecare data cand acest vis ma bantuie, realizez ca sunt in mod indubitabil singura, pe acest drum, si trebuie sa imi asum singuratatea pentru a putea merge mai departe. 

Zambetul fereastra sufletului

Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Chipul ne arata ce avem sau ne lipseste, ce ascundem sau ce pastram in adancul nostru, ce ingrijim sau neglijam la noi. Dar zambetul? Zambetul ce arata? Cineva spunea ca un zambet este o lumina la fereastra sufletului ce ne arata ca inima este acasa. Deci zambetul tradeaza ceea ce facem cu sufletul nostru. Zambetul ne descopera pe noi in fata celorlalti. Zambim adeseori cand suntem bucurosi sau fericiti, dar a ne face fericiti pe noi insine nu e tot una cu zambetul. Am intalnit zambete pline de amaraciune, zambete triste, zambete fortat desenate pe buze. Nu spun ca nu mi-au placut… fiecare om zambeste in functie de starea sufletului la momentul respectiv. Spun doar ca zambetul nu poate fi asociat numai bucuriei, numai fericirii, numai implinirii, numai starii de bine. Zambetul descopera oameni. Oameni care traiesc, oameni a caror inima bate si al caror suflet simte …oameni care isi au sufletul mereu la ei si zambind, il ofera celorlalti, fara a se teme ca se poate intampla s ail piarda intr-o buna zi din prea multa darnicie. Iubesc oamenii care stiu sa zambeasca curat, din suflet, oamenii care au incredere ca oferindu-si sufletul tuturor nu il vor seca, ci dimpotriva il vor ingriji si acesta va creste, va inflori si va bucura si se va intrista…si va trai vesnic.Caci zambetele stau la fereastra sufletului, cer si primesc si ne arata ca inima este acasa, asteptandu-ne, in prag, sa deschidem usa luminoasa spre frumos, spre bine, spre iubire, spre fericire. Sunt doar o visatoare, o femeie indragostita, ce ratacesc...mereu cu zambetul pe buze. Am poposit aici din dorinta de a visa in voie, cu ochii deschisi, mi-am delimitat spatiu de joaca si (re) descoperire si pentru a va impartasi din visele mele. Promit sa va zambesc in fiecare zi caci eu sunt fata din zambete si vis nascuta. 

 

Doar după ce pierzi totul poţi face orice. - Tyler Durden

Am pierdut si am crezut ca nu mai pot pierde niciodata nimic. Am pierdut prima oara si am deposit cu greu. Am trait senzatia de gol inaunrul meu si am crezut ca asa va ramane pe veci. Poate a si ramas dar parca nu o mai simt atat de acut. Cu siguranta a ramas caci gandul imi zboara ades spre ce a fost, doar ca am invatat ca nici lacrimi, nici zbateri in zadar din maini nu vor recupera ce s-a dus. Caci ce s-a dus, dus va ramane. Cat de usor castiga pamantul, cat de usor acopera ce nu vrem sa-i oferim. Apoi am pierdut a doua oara. In mod diferit. Am intins in zadar mainile a ruga spre cerul nepasator la durerea mea. Nimeni nu ma asculta, nimeni nu ma auzea. Si am tacut, am inchis in mine durerea si am pastrat amintirea a ceea ce ar fi putut sa fie. 
Azi imi sarbatoresc copiii. Imi imbratisez puiul si il sarut pe crestet. Imi pierd mainile in inelele inegale ale parului blond si ii sarut crestetul. E lumea mea, e universul meu, e viata mea. Si imi ridic mainile spre cer si imi imbratisez cu drag pe cei ce i-am pierdut. E ziua lor, si nu i-am uitat. Imi imaginez fetele zglobii si surazatoare. Le ating cu drag manutele in visele mele si le spun cat de mult ii iubesc. Dar multumesc vietii pentru ceea ce am, pentru ca am.  

Mmmmm...cafeaua

E minunat cum aroma ei ma trezeste in fiecare dimineata. E minunat cum descopar zorii fiecarei dimineti cu narile pline de aroma ei si e minunat cum aroma ei se amesteca cu aroma ta.

1 Iunie cu dragoste

Candva am intalnit o femeie ce tipa "priviti-va copiii". Nu o intelegeam. Am trecut pe langa ea si am privit-o cu neintelegere. Azi imi dau seama cata dreptate avea. Dar abia acum, dupa mult timp. Copiii ne sunt ingeri.Ingeri pe care ii asteptam cu drag si la care visam. Nu ar trebui sa ne fie greu sa le spunem mereu si cat de mult o facem. Ei, micuti sau mari, mereu asteapta asta, chiar daca nu o spun. Astazi e ziua lor...La multi ani pentru ingerasii mei si pentru toti copiii din lume...