Pentru mine si el

Sunt:
acasa, in fata calculatorului
Beau:
un ceai fierbinte in speranta sa imi alunge durerea de cap
Citesc:
poezii ale lui Nichita
Gust:
urmele sarutului lui pe buze

Aerul rece imi lovea fata fara incetare.Era ca o incercare de a ma trezi dis de dimineata. Plecasem in zori, hotarata sa prind rasaritul in campul de bujori salbatici. Il descoperisem din intamplare, impreuna cu el. A fost primul loc in care ne dadusem intalnire. Nu ne stiam, doar ne intuiam sufletele si privirile. Aici visasem pentru prima oara despre noi. Aici ne-am impreunat pentru prima oara mainile si le-am ridicat spre cer intr-o ruga muta a unei binecuvantari. Imi amintesc cum s-a apropiat de mine, fara sa ii aud pasii, desi ii simteam privirea atintita asupra mea. Nu imi mai amintesc dar nu cred ca m-a speriat. Nici nu ar fi putut. Era visul meu din fiecare noapte. Era visul meu din fiecare dimineata. Era el, cel care ma invatase sa fiu eu. Era el, cel care vazuse prin mine de la primele cuvinte pe care le schimbaseram. M-am aplecat si am strans in pumn boboc de bujor rosu aprins ce abia pocneste. Era atat de fraged. M-am intins, acolo, in iarba umeda, inconjurata de marea de bujori. Tineam in mana petalele primei flori pe care mi-a dat-o. Nu puteam lipsi de la intalnirea cu soarele, la fel cum nu as fi putut veni fara petalele primului bujor pe care il sarutasem impreuna. Purtam in minte toate povestile noastre scrise si pe cele ce asteptau sa le scriem impreuna. M-am lasat imbatata de mirosul umed al ierbii amestecat cu parfum de floare de camp. Am inchis ochii si am asteptat. Stiam ca va veni. Nici nu ar fi putut lipsi. Era ziua tributului nostru adus bujorului salbatic.

Mica fantoma

O vezi mereu, ii simti prezenta desi nu se arata decat rareori, exact atunci cand te astepti mai putin. Banal calator printre cuvinte, naluca a noptilor tarzii in castele, inchipuite, parasite de printi si vesnica cautatoare de …nimic, zice ea cu fiece fraza ce ii scapa printre degete. Se vrea privita si inteleasa, desi se pierde singura intre povesti ce ii rasar in minte pentru ca apoi sa le rosteasca cu atata siguranta, crezand poate in ele si dorindu-le adevarate. Trista jucatoare a unui rol autoimpus si ireal. Apriga, si totusi atat de banala copie a ceva ce exista dar nu poate atinge. Viseaza caci nimeni nu i-a interzis visarea.Uita ca realitatea e doar una singura si nu e in puterea ei sa o schimbe. Se incrunta si doreste mai mult si mai mult, se impiedica si judeca aspru piatra ce ii sta in cale. Tipa in patru zari ca e o luptatoare dar piatra nu o ia din drum ci da mereu in ea, lovind-o cu atat putere, atribuindu-i vina ce nu o are. Minte privindu-te in ochi. Si isi uita rost ce il are in asta lume, dorind a demonstra sau poate a-si demonstra. A uitat ce e si de unde vine, a uitat ca nimic nu e vesnic daca e minciuna. Se complace in jocu-i trist si atat de apasator negandind nici o secunda ca va veni clipa cand socoteala va da faptelor sale. Si bantuie… si bantuie negasindu-si stare si liniste caci drumul spre lumina il ocoleste. Ar fi atat de simplu sa deschida usa spre adevar si totusi…prefera sa ramana in spatele ei, vrajnica fantoma intr-un castel imaginar, bantuind in cautarea … nestiind ce cauta, de fapt.